Gastronomia locală este parte a identității Transilvaniei și oglindește influența reciprocă a etniilor conlocuitoare din zonele urbane, dar mai ales rurale, unde temperaturile mai scăzute, iernile îndelungi și stilul de viață câmpenesc cer o alimentație bogată în proteine animale și vegetale, vitamine și calorii.
Primele rețete scrise au apărut în secolele XVI și XVII, reflectând tradiții și tehnici dintre care unele au trecut testul timpului. Deși bucătăria lumii a evoluat, devenind mai profundă, mai riguroasă și mai simandicoasă, cea locală se caracterizează prin simplitate, sezonalitate, număr redus de ingrediente și produse din bătătura proprie sau din vecinătate. Specifice au rămas lactatele, ouăle, afumăturile din carne de porc, legumele, fructele, condimentele, supele, ciorbele, rasoalele, tocanele și murăturile, la care merg de minune băuturile spirtoase distilate din fructe fermentate sau vinurile albe (mai ales cele seci), rosé și roșii.
Joseph Haltrich a notat câteva observații fine despre tendințele pătrunse în Sighișoara la mijlocul secolului XIX: „În privința mâncărurilor și a băuturilor, timpurile de acum sunt mult mai pretențioase ca timpurile vechi. La singurul fel de prânz – supa cu rântaș – în zilele de lucru se mai adaugă adeseori un adaos sau friptură și la urmă fructe, ceea ce înainte se servea doar duminica sau în zilele de sărbătoare. Anual se consumă mari cantități de făină, iar pe lângă legumele livrate bucătăriilor de grădinile orașului se mai consumă 50-60 de câble de orz și 40 de chintale de orez. Tacâmurile s-au îmbunătățit, farfuriile din lut și lemn au fost înlocuite cu farfurii din porțelan, cănile de vin din lut înlocuite cu cele din sticlă. Se folosesc șervețele pentru ștersul gurii și al degetelor. Dacă înainte se folosea doar un singur pahar pentru băut vin sau bere, acum fiecare își are paharul său. Vinul și rachiul se mențin cele mai căutate. Dar vinului începe să-i facă concurență tot mai des berea – importată mai ales în ultimii ani […] Consumul de cafea și zahăr s-a majorat față de anul trecut, înainte cu 50-60 de ani în oraș erau puține familii în care se consuma cafea dimineața […] Zahărul era cumpărat atunci în cantități mici și mai mici de un sfert de pfund și doar în farmacii.”
Tot atunci începeau să apară în zona orașului primele plantații de hamei și primele forme de asociere a cultivatorilor. Cum plantațiile asigură acum două treimi din materia primă necesară, se vede că tradiția cultivării hameiului a dăinuit și ea, alături de tradiția producerii vinului și a tăriilor din fructe, de tradiția manufacturării brânzeturilor, de tradiția procesării cărnii de porc, de tradiția preparării murăturilor, de tradiția producerii compoturilor, a gemurilor, a dulcețurilor și a siropurilor. Nu a rezistat însă tradiția producerii berii. Fosta fabrică de pe Strada Horea Teculescu a sfârșit în ruină.
Cum globalizarea și industria alimentară și-au pus amprenta, e bine ca orice incursiune culinară pe aceste meleaguri să urmărească linia tradițiilor, care, deși este umbrită de meniurile și rețetele orientale sau occidentale, încă e capabilă să ofere satisfacții nebănuite. Pe de altă parte, îndrăzneala unor tineri bucătari face ca în aer să se simtă ușor miresmele unor mâncăruri gătite cu răbdare nemțească sau reinterpretate după vechi rețete.
Aici, orice masă de prânz, indiferent de anotimp, include supă sau ciorbă. Fie că e vorba de supe clare cu carne de găină sau de cocoș și tăieței sau găluște, de supa de măcriș cu carne afumată, de supa de mere sau de agrișe, de supa de mere cu carne de vițel sau de porc, de supa de chimen cu crutoane sau gogoșele, de ciorba de salată verde, de ciorba de fasole verde sau boabe, de ciorba de varză, de ciorba de cartofi cu afumătură, de ciorba de porc cu tarhon sau de ciorba de miel cu leurdă, măcriș sau agrișe, lângă farfurie e de nelipsit pâinea proaspătă cu cartofi.
Urmează, la alegere, spanacul de Sighișoara (preparat în untură, cu orez, lapte și smântână), mâncare de gutui sau de prune cu carne, ciolan afumat și fiert (din porc de Bazna), friptură de mistreț, varză călită, varză secuiască cu carne de porc, prăjeală în untură, mămăliguță, sarmale ardelenești cu carne proaspătă de porc și carne afumată de porc, sarmale cu păsat, gulii umplute, ardei umpluți, mâncare de pasăre cu prune, iahnie de fasole sau drob de miel. Ele pot fi asezonate cu salată de cartofi (orientală), mujdei săsesc (cu usturoi, smântână, oțet de mere, miere și tarhon), sfeclă roșie cu hrean, sos de agrișe sau murături.
Bineînțeles, toate astea doar după un aperitiv compus din jamboane, cârnați, piftii, caltaboși, jumări, sângerete, brânzeturi, roșii și ceapă. Ar merge și un singur fel de mâncare, dar pe măsură de sățios, cum e gulașul sau papricașul cu găluște al secuilor.
Masa nu e completă fără desert, mai ales în zilele de sărbătoare. Sunt de neratat gogoșii, ștrudelul cu mere, cireșe, vișine sau brânză de vaci, plăcinta cu rabarbăr (foto), plăcinta săsească cu griș, lapte și brânză de vaci, plăcinta săsească cu smântână (Henklesch), papanașii fierți cu smântână și dulceață (alternativa săsească și mai delicată a celor prăjiți), guguluful sau colacul secuiesc copt pe jar, cu zahăr caramelizat și nucă (Kürtőskalács).
Băuturile mesenilor sunt țuica de prune sau pălinca de pere, de caise sau de gutui, vinurile din podgoriile transilvănene, precum Feteasca Albă, Feteasca Regală, Traminer, Silvaner, Sauvignon Alb, Pinot Gris, Riesling, Muscat Ottonel sau Furmint, socata și siropurile din fructe.
Există, în prezent, un interes în creștere pentru trufe, bere locală (176 de trepte), brânzeturi maturate din lapte de capră (ferma Baier), produse din carne de porc Mangalița (salumeria artizanală Mangalitza Food Art) și sosuri picante (Onza Flavours).