În extremitatea sud-estică a Județului Mureș, la o distanță rutieră de 20 de km de Sighișoara, se găsește localitatea Saschiz (în germană Keisd, în maghiară Szászkézd) – centrul administrativ al comunei cu același nume, din care mai fac parte satele Cloașterf și Mihai Viteazu. În primă fază a fost populată cu secui, care, după 1200, au fost mutați, parțial, spre est, unde au pus bazele Scaunului Kézdi și, după 1264, parțial, spre vest, unde au pus bazele Scaunului Arieșului. În locul lor s-au stabilit familii de germani, care au adus cu ei arhitectura distinctivă, tradițiile și îndeletnicirile, transformând așezarea într-un puternic centru meșteșugăresc Primele mențiuni documentare s-au făcut la începutul secolului XIV, iar în cadrul unei Diete din 1678 s-a hotărât trecerea sa în administrarea Scaunului Sighișoara – noul centru de putere cu care până atunci rivalizase.
La marginea șoselei europene există o biserică gotică închinată Sfântului Ștefan, edificată între anii 1493 și 1525, pe locul presupus al unei bazilici romanice anterioare. Este o construcție masivă din piatră brută, sprijinită pe 22 de contraforturi, cu nivel de apărare deasupra navei și a corului, drum de strajă scos în consolă și portaluri de acces pe laturile de nord, vest și sud. În interior se păstrează orga din 1786, făurită de meșterul Johannes Prause, amvonul baroc din 1709, altarul baroc din 1735, tribunele din 1778, 1788 și 1824 și cristelnița din 1830.
Interesant este și turnul-clopotniță masiv, edificat pe latura de nord, lângă sacristie, pe o bază pătrată cu 5 niveluri. Înfățișarea lui actuală, asemănătoare Turnului cu Ceas, este consecința unor intervenții de factură barocă începute în 1677, când i-au fost adăugate două niveluri scoase în consolă, întărite cu guri de aruncare și metereze. În 1791, după mai multe incendii, acoperișul a fost reconstruit sub forma unei piramide ascuțite, iar în 1832 a fost învelit cu țiglă smălțuită divers colorată. Ceasul pictat și statuia din lemn ce bate sferturile de oră (cunoscută ca Bogdan) sunt din 1818.
Pe un versant stâncos din partea de nord-vest, vizibilă de pe drumul european, se află o cetate de refugiu construită după 1343, pe locul unei fortificații neolitice. Ea se întinde pe o suprafață de 5000 de metri pătrați, are o incintă înaltă de 10 m și prevăzută cu guri de tragere, intrare protejată cu barbacană și hersă, o fântână și 6 turnuri de apărare (Turnul de Pază, Turnul de Poartă, Turnul Preotului, Turnul Voievodal, Turnul Școlii și Turnul Muniției) legate între ele cu drum de strajă suspendat pe console din lemn. Cândva, aici mai existau două heleștee cu pești și o capelă. Se spune că între cetate și partea din spate ce dă într-o prăpastie ar exista un pasaj subteran secret, folosit pentru aprovizionare. Viitoare cercetări arheologice vor stabili dacă pasajul există cu adevărat sau dacă e vorba de o legendă.
Atât ansamblul bisericii evanghelice fortificate, cât și cetatea de refugiu au trecut prin ample și exemplare procese de restaurare, încheiate în 2021, respectiv 2025. Un alt proiect aflat în execuție vizează reamenajarea pieței centrale. Din 1999 încoace, Saschizul este cea de-a doua localitate a județului aflată sub patronajul UNESCO, din 2008 este parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000, iar din 2022 este un punct de reper pe Via Transilvanica. Tot aici se organizează anual, în luna mai, evenimentul gastro-cultural Sărbătoarea Rabarbărului și, în luna august, evenimentul sportiv Transilvania Bike Trails Race.
Una dintre importantele bresle locale a fost cea a olarilor, dezvoltată sub influența olarilor habani – adică anabaptiști huteriți refugiați în Transilvania, în Vințu de Jos (Județul Alba), unde au locuit în secolul XVII. Tehnica lor rafinată, din păcate pierdută, a influențat stilistic și cromatic tehnicile olarilor locali. Din 2015, aici ființează un atelier în care se produc obiecte ceramice unice, colorate în albastru intens cu smalț de cobalt și decorate cu motive specifice zonei.