Camera de tortură

Un statut al Sighișoarei din anii 1514-1517 menționa următoarele: “Cine scoate sabia din teacă pentru ceartă în Orașul de Sus își va pierde mâna, iar cine face să curgă sânge în Cetate își va pierde viața”. Acest statut și cele patru turnulețe de pe acoperișul Turnului cu Ceas erau dovada că orașul deținea dreptul de a condamna la moarte.

După incendiul puternic din 30 aprilie 1676, sub turn a fost amenajată o închisoare. În prezent, aici este Camera de Tortură, în care se intră printr-o ușă de mici dimensiuni. Expoziția cuprinde mai multe obiecte folosite la tehnicile și metodele de tortură ale condamnaților: lanțuri pentru mâini și picioare, un jug, o scară și o piatră de 6 kg care se atârna de gâtul celor acuzați de înșelătorie. Aceștia erau legați la stâlpul infamiei din Piața Cetății, unde mai exista și o tribună pe care se judecau public procesele capitale, în fața mulțimii adunate.

În partea stângă a ferestrei se poate vedea următoarea inscripție cu caractere gotice: „Morgen werd ich…” („Mâine eu voi…”).

Expoziția este deschisă de marți până vineri, între orele 9:00 și 18:30, respectiv sâmbăta și duminica, între orele 10:00 și 17:00, în timpul programului de vară (15 mai – 15 septembrie). Tariful de acces este de 15 lei pentru adulți și de 4 lei pentru elevi și studenți.