
Printre evenimentele mai cunoscute petrecute în Sighișoara se numără și vizita împăratului habsburg Franz Joseph din 30 și 31 iulie 1852. Suveranul, care pe-atunci avea 22 de ani, a venit intenționat din Cluj, în timpul unei vizite oficiale în Transilvania, pentru a pune personal piatra de temelie a acestui monument cunoscut colocvial drept „La Leu”.
Sculptat de meșterul austriac Johann Meixner, el înfățișează un leu dormind pe un sarcofag din piatră, cu fața spre Târnava Mare, și a fost edificat un an mai târziu în cinstea generalului rus Grigori Jakovlevich Skariatin, căzut aici ca aliat al austriecilor într-o importantă bătălie purtată în 31 iulie 1849, aceeași bătălie din timpul Revoluției în care avea să dispară poetul maghiar Petöfi Sandor.
Potrivit presei vremii, locul a fost „la un sfert de oră de Sighișoara, în dreptul drumului ce merge spre Odorhei, pe o înălțime la liziera pădurii”, loc devenit în a doua jumătate a secolului al XX-lea parte din Orașul Nou. Aceeași presă a vremii consemna că „în momentul în care Majestatea sa bătea cu ciocanul, răsună muzica tobelor și a trompetelor, fanfara militară cântă imnul, infanteria adunată a dat drumul la șarjă, tunurile bubuiau și toate clopotele răsunau în oraș”.

Ferit de ochii contemporanilor, uitat și degradat, monumentul a fost strămutat în Orașul Vechi, unde a fost restaurat și pus în valoare, ca mărturie a acestui capitol important al istoriei europene, supranumit Primăvara popoarelor. Pe amplasamentul inițial, localizat pe Strada La Leu, a fost montată o stelă comemorativă.
Începând din 2023, el poate fi admirat în vecinătatea Bisericii Ortodoxe „Sfânta Treime”, în cartierul „Andrei Șaguna”. Mitropolitul Ardealului, pe-atunci episcop ortodox, este chiar cel care, în 27 septembrie 1853, avea să dezvelească monumentul funerar și să binecuvânteze lucrările.