Tribunalul Comitatului

Actuala clădire a Judecătoriei Sighișoara a fost construită în 1907, ca judecătorie de ocol – instanță de prim grad în ierarhie, cu competențe limitate, care judeca spețe minore din oraș și împrejurimi. Ea a fost înființată în 1871, în baza legii organizării instituțiilor judecătorești din Transilvania, modificată în 1891 și valabilă până la sfârșitul Primului Război Mondial. Noile legi, emise de autoritățile austro-ungare, aveau ca scop separarea puterii judecătorești de puterea administrativă și reformarea sistemului judiciar.

După 1876, judecătoria de ocol a devenit tribunal al Comitatului Târnava Mare, cu competențe superioare în materie civilă, comercială și penală, dar și cu rol de instanță de apel pentru sentințele date de judecătoriile de ocol. Începând cu 1919, instanțele au trecut prin mai multe reorganizări, însă inscripția latină de pe frontonul central triunghiular a rămas neschimbată: „Dura lex, sed lex” („Legea este aspră, dar este lege”).

Clădirea, în stil neoclasic provincial, cu elemente de Sezession, are structură simetrică, 24 de birouri și 2 săli de judecată compartimentate la parter și etaj. Ultimele lucrări de restaurare, renovare, modernizare și refuncționalizare au fost efectuate între anii 2012 și 2014.

Este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice, la categoria B (de importanță locală), și poate fi văzută pe Strada Justiției, în vecinătatea fostei Bănci Maghiare de Stat.