Sighișoara (în germană Schäßburg, în maghiară Segesvár), împărțită astăzi în Orașul Vechi și Orașul Nou, este localizată în partea de sud a Județului Mureș, pe ambele maluri ale râului Târnava Mare, fiind unul din principalele sale centre urbane și al treilea din punct de vedere demografic, conform Recensământului General al Populației din anul 2011.
Înfățișarea actuală a Orașului Vechi se datorează modificărilor survenite în urma incendiului dezastruos din 30 aprilie 1676, când peste 60% din suprafața Cetății a fost mistuită de flăcări. S-a început utilizarea pietrei în construcția locuințelor, în defavoarea lemnului, iar străzile au fost structurate după modelul roman „cardo” și „decumanus”, intersectându-se în 3 piețe principale: Piața Mare, Piața Muzeului și Piața Rățuștelor.
În Orașul de Jos, casele și-au păstrat forma alungită cu intrare boltită, dar au fost înălțate cu etaje pentru locuințele meșterilor ce-și aveau la parter atelierele și prăvăliile. Fațadele au primit modificări baroce, specifice epocii împăratului habsburg Iosif al II-lea, dar și culori palide provenite din pigmenți și lianți naturali autohtoni. În perioada interbelică, proiectul policromiei a fost extins, Sighișoara fiind plăcută astăzi ochiului și datorită acestei particularități.
Importanța militară a Cetății s-a diminuat treptat după atacul Curuților (1704-1706) conduși de Francisc Rákóczi II (1676-1735), dar și după dispariția Turnului Zidarilor și Dulgherilor, Turnului Aurarilor, Turnului Țesătorilor, Turnului Lăcătușilor, Turnului Dogarilor, Bastionului Cizmarilor, Turnului Bărbierilor și Turnului Pescarilor din Orașul de Jos.
Locuitorii români au conviețuit aici alături de secui, unguri, sași, evrei și țigani, formând un oraş cosmopolit, multicultural, multietnic și muticonfesional, situat la interferența culturii latine cu cea bizantină. Începând cu anul 1990, amestecul etnic s-a modificat considerabil și declinul demografic s-a accentuat, astfel că, potrivit aceluiași recensământ, populația a fost de circa 24.000 de locuitori, din care românii au reprezentat aproape 70%, pe când maghiarii 16.52%, romii 5.23%, iar sașii 1.43%.
Despre Orașul Vechi (foto sursa Internet) se spune că este bijuteria medievală a României, perlă a Transilvaniei și singura cetate locuită permanent din sud-estul Europei. Pe bună dreptate, în anul 1999, Consiliul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) i-a recunoscut caracterul unic și a inclus Centrul Istoric pe lista patrimoniului universal, ca rezervație de arhitectură și urbanism, considerând-o cel mai complex sit românesc prin cantitatea, calitatea și valoarea monumentelor sale.
Sighișoara este înfrățită cu orașul francez Blois (din 1995), cu orașul Italian Città di Castello (din 2000), cu orașul ungar Kiskunfélegyháza (din 2001), cu orașul german Dinkelsbühl (din 2005), cu orașul polonez Zamosc (din 2007), cu orașul buglar Sozopol (din 2007) și cu orașul sârb Raska (din 2013). În același timp, are relații cu orașul elvețian Baden (din 1990), cu orașul german Neu Isenburg (din 1980), cu regiunea elvețiană Thun (din 1990), cu orașul ceh Tabor (din 2001), cu orașul Italian Castel Viscardo (din 2001), cu orașul sloven Ptuj (din 2007), cu orașul bulgar Samokov (din 2011), cu orașul spaniol Siguenza (din 2011) și cu districtul Wujiang al orașului chinez Suzhou, Provincia Jiangsu (din 2019).