Istoria lăcașului de cult ortodox din cartierul românesc Cornești începe după anul 1770, când preotul Ștefan Bălaș a pus bazele parohiei, ale casei parohiale și ale primei școli confesionale românești din oraș. Având un nume ce indică origini albaneze și un ginere care se ocupa aici cu negoțul, el a venit din Săcele (jud. Brașov), pesemne pe filiera influenților comercianți levantini (albanezi, macedoromâni, greci, bulgari), ca fost învățăcel al școlii românești aparținând bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, și a fost hirotonisit ca preot paroh al ortodocșilor din cătunele Sighișoarei.
După edictul de concivilitate și de toleranță emis de împăratul habsburg Iosif al II-lea, în 1781, prin care românii au primit mai multe drepturi, cum au fost dreptul la libertate religioasă, dreptul de a cumpăra terenuri și dreptul de a construi biserici, avea să înceapă înălțarea, în stil neoclasic, a primei biserici ortodoxe din piatră din zona Târnavei Mari.
Finalizat în 1788, în formă de cruce, cu lungimea de 25 de metri și lățimea de 8 metri, pridvor, pronaos (aflat sub tribună), naos, altar și amvon poligonal, corpul central a fost completat pe latura vestică, în 1797, cu turn-clopotniță înalt de 21 de metri și înzestrat în timp cu 3 clopote (unul mic, din 1774, unul mijlociu, din 1788, și unul mare, din 1834). Într-o nișă aflată deasupra intrării a fost adăugată, în 1808, inscripția în slavonă și latină „Întărirea celor ce nădăjduiesc în Tine, întăreşte Doamne biserica Ta, pe care a-i câştigat-o cu scump Sângele Tău”, „In Honorem Et A / XIII IANTE DEO TEM / PLUM ERECTUM SE / AST STEP BALAS / ANO 1808”.
Ctitorul, primul preot slujitor și primul protopop al orașului s-a dus la Domnul în 1817 și a fost înmormânat în curtea lăcașului pe care nu a apucat să-l vadă finalizat. Slujba de sfințire și de binecuvântare a fost săvârșită în 28 mai 1822, de către Vasile Moga, primul episcop ortodox român din Transilvania după dezbinarea Bisericii Ortodoxe de la sfârșitul secolului XVII.
În interior se păstrează un candelabru (policandru) în 6 brațe, inscripționat cu textul „Făcutus-a acest sfeşnic de robul lui Dumnezeu Vila la 1780 – în zilele popii Ştefan” și câteva obiecte de cult vechi precum o Evanghelie tipărită la București, în 1760, o cădelniţă de aramă argintată, un potir de argint făurit de meșteri aurari sighișoreni, o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul din secolul XVIII și un antimis din 1787, inscripționat cu textul „Altarul Domnul Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi prezenţa Sfântului Duh. A fost creat în numele sfântului … şi s-a sfinţit de către preasfinţitul şi preacinstitul Ghedeo (…) Episcopul Romanului în zilele binecinstitorului tatăl al nostru Constantin Mavrocordat…””.
Iconostasul original, făurit de pictorul brașovean Ion Pop, în 1818, a fost dăruit Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Jacul Românesc. Ușile împărătești au fost păstrate pentru iconostatul actual, pictat de artistul băcăuan Huțanu Dumitru, în 1998, cu prilejul sărbătoririi a 200 de ani de existenţă a bisericii. Pictura neobizantină a fost realizată de artistul lugojean Veniamin Precup, între anii 1983 și 1984.
Biserica, acum monument istoric de categoria A, poartă hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Preacurată”, prăznuit în 21 noiembrie, și, de regulă, este deschisă miercurea (la orele 08:00 și 18:00), vinerea (la orele 08:00 și 18:00), sâmbăta (la orele 08:00, 09:00, 10:00 și 18:00) și duminica (la orele 08:30, 09:30 și 18:00). Alte informații se pot obține telefonic chiar de la preotul paroh Dan Ovidiu, la numărul +40 745 302 588.
Interesant de văzut și de trăit este obiceiul străjerilor sau al șpalerilor (derivat din termenul militar german „spaler-stehen”, care înseamnă a sta de o parte şi de alta a drumului), apărut spre sfârșitul secolului XVIII și perpetuat până în zilele noastre.