
Pe Strada Gheorghe Lazăr, pe malul drept al Târnavei Mari, există o biserică reformată de mici dimensiuni, ce nu atrage imediat atenția, dar a cărei istorii începe în 1888. Este anul în care a fost edificată în stilurile neoromanic și neogotic, după planurile arhitectului Alpár Ignác (1855-1928) din Budapesta, cel care proiectase, în aceeași perioadă, Palatul Comitatului (actualul sediu administrativ al Primăriei și al Consiliului Local), dar și obeliscul din localitatea Albești închinat poetului maghiar Petöfi Sándor.


Lucrările au fost posibile cu sprijinul contelui Bethlen Bálint (1856-1913), conducătorul Comitatului Târnava Mare, la inițiativa preotului Balázs Imre. Născut în 28 august 1850, în comuna Vânători, unde tatăl său slujea tot ca preot reformat, a urmat studiile gimnaziale la școala germană din Sighișoara și studii teologice în Odorheiu Secuiesc și Aiud. Și-a început cariera preoțească în Albești, iar din 1887 s-a mutat în Sighișoara, unde a slujit pentru comunitatea reformată de aici pe care o fondase și pe care o dezvoltase constant până în 21 aprilie 1920, când s-a dus la Domnul.
În prezent, biserica este monument istoric de categoria B.