
Născut în 12 februarie 1936, în Sighișoara, din tată de origine germană și mamă de origine maghiară, Otto Lurtz a locuit pe malul drept al râului Târnava Mare, în apropierea Bisericii Leproșilor. Nu a avut parte de o copilărie ușoară, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, însă a terminat studiile în limba germană și, în 1951, a început să muncească la întreprinderea de stat Nicovala, specializată pe producția de piese de schimb și mașini-unelte pentru industria ușoară.
În paralel cu meseria practicată aici, și-a hrănit pasiunea pentru bărci, pe care o moștenise de la tatăl său. Până în 1970, a avut 7 exemplare, unele construite chiar de el, cu care mergea la plimbare sau la pescuit. Această pasiune s-a dovedit a fi utilă în timpul inundațiilor de la jumătatea lunii mai a acelui an nefast, consemnat în istorie pentru cele mai catastrofale inundații provocate vreodată de ploile abundente și topirea bruscă a zăpezilor (fotografii sursa Muzeul de Istorie). La vârsta de doar 34 de ani, a reușit să salveze de la înec peste 50 de persoane, mai puțin pe tatăl său, care a fost luat de viitură împreună cu casa lor de pe strada Clujului.


Cu sprijinul statului, a comunității evanghelice și a vecinilor, și-a construit o casă nouă pe Strada Ștefan cel Mare, aflată pe dealul din apropiere. Comuniștii au vrut să-l decoreze cu Ordinul Muncii clasa I, dar, pentru că a refuzat să devină membru de partid, l-au decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.
Acțiunile sale eroice au fost recunoscute și în 2005, când autoritățile locale i-au conferit titlul de cetățean de onoare al orașului.
A murit în 20 mai 2018, la vârsta de 83 de ani. Barca, folosită atunci pentru prima dată, se găsește astăzi la Muzeul de Istorie.
Din 12 februarie 2026, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la nașterea sa, cel mai nou pod peste râul Târnava Mare, ce leagă cartierul Viilor de cartierul Târnava II (Bărăgan), îi poartă, oficial, numele. Propunerea a aparținut filialei locale a Forumului Democrat al Germanilor, fiind înaintată la ediția din 2025 a Zilelor Culturii Germane, eveniment dedicat inundațiilor din anii 1970 și 1975.
